Apariția chitarei constituie o invenție târzie, ce aparține de Renaștere (sec. XVI).Totusi, inventarea tehnologiilor fără de care nu s-ar fi putut realiza aceasta și construirea instrumentelor al căror descendent direct este, datează din timpuri mult mai vechi.
Ø La începutul Renaşterii, în Europa, chitara cu patru perechi de corzi (corzile pereche fiind acordate la unison) era deja des utilizată de muzicieni, cea mai veche muzică scrisă anume pentru chitară datând din secolul al XVI-lea. Chitara cu cinci perechi de corzi a apărut în Italia, acordajul folosit fiind la, re, sol, si, mi, de la coarda groasă spre cea subţire, asemeni acordajului standard folosit în ziua de astăzi pentru primele cinci corzi (a şasea coardă este acordată la aproximativ 82 Hz, nota mi, cu două octave mai jos decât prima coardă).
Ø Chitara clasică modernă a apărut în jurul anului 1850, când spaniolul Antonio Torres a modificat forma şi proporţiile instrumentului, oferindu-i o acustică îmbunătăţită, un ton deosebit de plăcut şi, totodată, o structură rezistentă. Chitara clasică a lui Torres a devenit standard şi de atunci până în ziua de azi a rămas neschimbată. Ø În paralel cu Torres, imigranţii germani ajunşi în Statele Unite ale Americii, pentru a obţine un sunet mai puternic, respectiv un ton mai percusiv decât al chitarei clasice, au inventat chitara western, ce a primit, prin retronimie, denumirea de „chitară acustică”.
ØChitara electrică a luat naştere la inventarea primelor doze electromagnetice la sfârşitul anilor 1920, însă s-a bucurat de succes doar după 1936.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu